Vrei să te apuci serios de gaming? Trebuie să ții seama de faptul că gaming-ul nu înseamnă doar procurarea și instalarea celor mai râvnite jocuri, ci și achiziționarea unui laptop sau calculator performant, special conceput pentru gaming, cât și a unor accesorii pe măsură. De fapt, multe dintre jocurile care sunt populare în prezent nu funcționează la capacitate maximă, atunci când componenta hardware nu dispune de toate dotările necesare.
Așadar, un calculator de gaming necesită o investiție destul de mare. De aceea, acesta trebuie ales în funcție de buget și de așteptările pe care le ai de la un astfel de PC. Iată ce criterii trebuie să iei în considerare, atunci când alegi un calculator pentru gaming.
Ce este un sistem desktop PC?
Un sistem PC este componenta fără de care un calculator nu ar putea funcționa. De aceea, îl putem considera „motorul” calculatorului. Performanța sistemului PC și specificațiile acestuia determină, în cea mai mare parte, calitatea experienței tale de gaming. Există sisteme PC special concepute pentru gaming, cum sunt ofertele de calculatoare de gaming de la PC Garage. Acestea au specificații clare, spre exemplu „light gaming” sau „high gaming”.
Criteriile unui sistem PC pentru gaming
Iată care sunt specificațiile pe care trebuie să le iei în considerare:
Procesor
Procesorul are rolul să controleze întreaga lume virtuală a jocurilor. Procesorul determină, practic, performanța sistemului în orice software. Numărul de nuclee din procesor joacă un rol important în ceea ce privește gamingul. Un procesor poate avea între 2 și 16 nuclee. În cazul în care bugetul tău este unul redus, un procesor cu 4 nuclee este minimul necesar pentru ca unele jocuri să funcționeze. Totuși, se recomandă un procesor cu 6 nuclee, astfel încât jocurile să ruleze bine. Dacă ai nevoie de o putere mai mare, este indicat să alegi un procesor cu peste 8 nuclee.
De asemenea, trebuie să ai în vedere viteza procesorului, care se măsoară în GHz (gigahertz). Pentru o performanță ridicată a jocurilor, ai nevoie de un procesor de minim 3.0 GHz.
Placa video
Placa video este cea care face posibilă afișarea jocului pe monitor. Gamingul în adevăratul sens al cuvântului necesită multă putere grafică. Cele mai multe jocuri au nevoie de o placă video dedicată. Alegerea acesteia depinde de jocurile pe care ți-ai propus să le joci și dacă dorești să le rulezi la 1080 p, 1440p sau 4K. Cele mai noi jocuri, cu setările de grafică mare, necesită o placă video mai performantă. Un joc de 1080p necesită o placă video cu memorie RAM de 3 GB sau 4 GB. Pentru detaliile mai mari, este nevoie de minim 8 GB VRAM. Nu se recomandă mai multe plăci video.
RAM
Ai nevoie de 16 GB RAM pentru majoritatea jocurilor moderne. De asemenea, ca să transmiți în flux sesiunea de gaming, ai nevoie de 16 sau 32 GB. Totuși, pentru jocurile mai vechi, poți să utilizezi o memorie RAM de 8 GB sau mai puțin.
Iată câteva exemple:
PUBG – poate să ruleze cu 8 GB, însă se recomandă 16 GB.
Fortnite – poate să ruleze cu 8 GB, însă se recomandă 16 GB.
Doom Eternal – 8 GB.
Overwatch – poate să ruleze cu 4 GB, însă se recomandă 6 GB.
Hard drive
Majoritatea calculatoarelor sunt dotate cu minimum 500 GB hard drive. În ceea ce privește stocarea, mai mult spațiu este binevenit, însă nu-i întotdeauna necesar. Se recomandă un SSD (solid-state drive), mai degrabă decât un hard drive. Un SSD nu doar că este mai ieftin, însă și rulează mai rapid jocurile.
Placa de bază
Nu trebuie să optezi pentru calculatorul cu cea mai performantă placă de bază, deoarece celelalte detalii contează mai mult. Alege-l pe cel cu o placă de bază de nivel mediu. Acesta îți va asigura un sistem stabil.
Sursa de alimentare
Nu alege o sursă de alimentare slabă, deoarece poate să cauzeze probleme. Pentru jocurile de nivel mediu, ai nevoie de 500 watts, în timp ce pentru cele de o performanță ridicată, ai nevoie de minim 1000 watts.
Carcasă
Carcasa este învelișul sistemului desktop PC și se alege în funcție de preferințe. Aceasta nu influențează performanța calculatorului. Prin urmare, nu trebuie să investești foarte mult într-o carcasă. În schimb, concentrează-te pe celelalte criterii.
În concluzie, nu poți să utilizezi orice calculator pentru gaming. Ca să beneficiezi de experiențe veritabile de gaming, ai nevoie de un calculator performant.